În cadrul celei de-a doua ediții a Premiilor Senatului Universității din București, prin care se acordă distincții celor mai merituoși membri ai comunității academice pentru contribuțiile lor excepționale în anul universitar precedent la îndeplinirea misiunii Universității din București, Proiectul Rodawell a fost ales drept proiectul cu „cea mai mare contribuție științifică cu impact în societate” (premiul se acordă pentru  inovații, invenții, legi, politici publice sau alte contribuții  similare care au avut un impact pozitiv asupra unor grupuri sau comunități sau asupra societății în ansamblu).


Ne onorează și ne bucură această recunoaștere a activităților derulate alături de partenerii noștri, VIA University College, Danemarca, împreună cu toți membri comunității educaționale din grădinițele și școlile cu care am lucrat în cadrul acestui proiect, precum și din instituțiile cu care am colaborat pentru crearea și promovarea unui model de educație ce pune accentul pe dimensiunea de stare de bine a copiilor (wellbeing).