Alături de unitățile școlare participante la proiect, în calitate de parteneri, dezvoltăm intervenții care să conducă la starea de bine a copiilor, pe care ulterior le vom extinde la nivelul unui număr de 25 de unități școlare.

Școala Gimnazială nr. 131,Sector 5, Bucureşti

Școala nr. 131 este situată la marginea orașului, în cartierul Rahova care are o faimă de cartier cu oameni săraci, pentru care educația nu este o prioritate. ”Acest lucru este poate una dintre cele mai mari dificultăți, fiindcă de-a lungul timpului a fost nevoie să schimbăm mentalități, străduindu-ne să le transmitem părinților și copiilor cât de necesară și importantă este educația. Așa că, ne-am bucurat când am constatat că elevii noștri au început să aibă rezultate din ce în ce mai bune și că am reușit să-i apropiem de valori culturale prin proiectele pe care le dezvoltăm în școală.”

Echipa școlii dezvoltă proiecte prin care invită scriitori, artiști plastici și expun lucrările copiilor în ”Galeria Hol” a școlii. Își doresc ca elevii lor, care sunt în primul rând copii, să vină la școală cu bucurie, cu zâmbetul pe buze, nerăbdători să vadă ”ce se va mai întâmpla interesant azi?” Ne spun des că, își doresc ca toți copiii școlii să-și găsească un drum de succes în viață!

”Poate este preţios şi învechit ce spun eu acuma, dar clasa mi se pare o familie, în care cu bune, cu rele, trebuie să ne acceptăm că suntem diferiţi, reacţionăm diferit, să ne înţelegem, să ne sprijinim, ca să ne fie bine” Învățătoare, Sc. Nr. 131

Alături de copii se află o echipă de profesori care vin cu drag la școală și discută, chiar și după ore, despre școală și copiii lor. Spun despre ei că acționează unitar, iar  ceea ce îi unește este dragostea pentru copii, profesionalismul și dorința de a învăța.

Școala Gimnazială nr. 13, , Sector 1, București

Școala Gimnazială nr. 13 cuprinde trei niveluri de învățământ: preșcolar, primar și gimnazial. Pentru nivelul preșcolar în anul școlar 2015-2016 au fost înscriși 42 de copii împărțiți în două grupe (o grupă mică și una mare)si două cadre didactice. Pentru nivelul primar în anul școlar 2015-2016 au fost înscriși 207 elevi și un număr de șapte cadre didactice pentru învățământul primar. Clasele de primar sunt structurate în:  Clasa pregătitoare (2), Clasa I (2), Clasa a II-a (2), Clasa a III-a (2), Clasa a IV-a (2).

 Gradiniția Nr. 244, Sectorul 5, București

Grădinița noastră este situată în cartierul Sălaj, la periferia orașului București. Este o zonă locuită de familii cu o situație financiară modestă, dar interesate de binele și educația copiilor lor.

În grădiniță se află 173 de preșcolari, în 8 săli de grupă – 2 cu program normal și 6 cu program prelungit. În aceste săli desfășurăm și lecțiile, servim masa și  dormim la prânz. Dacă în interior suntem înghesuiți, curtea grădiniței este generoasă! Avem și aparate de joacă, dar și spațiu verde, copaci și plante, unde copiii își petrec timpul jucându-se, explorând.

Echipa este formată din educatoare cu pregătire și experiență, dar mai ales pasionate și deschise la noi experiențe de învățare. Concepem împreună activități pentru copii astfel încât să stimulăm autonomia copilului, încrederea în sine, curiozitatea naturală și creativitatea. Suntem o echipă!

Ne distinge parteneriatul real pe care îl avem cu cei mai mulți dintre părinți. Ne sprijină și se implică în proiectele noastre. Credem că, în grădinița noastră, relația dintre educatoare și părinte este bazată pe încredere și comunicare pozitivă.

Punem în centrul acțiunilor noastre binele copilului și ne străduim să creăm un mediu care îl susține pe copil să își dezvolte o imagine de sine pozitivă, să devină autonom și responsabil.