”Credem că este mai potrivit să transformăm școlile în spații pregătite să întâmpine nevoile de dezvoltare ale copiilor. Și nu invers.”

Ce înseamnă starea de bine?

Starea de bine – wellbeing – se referă la  calitatea vieții unei persoane în termeni de sănătate,  stare materială, accesul la educație sau servicii sociale de calitate. Cu toate acestea, starea de bine a unei persoane nu poate fi înțeleasă doar ca absența problemelor sau a riscurilor. De aceea, vorbim și despre aspecte subiective ale stării de bine, precum gradul de satisfacție al oamenilor față de viața lor, potențialul de dezvoltare, sănătatea mentală a acestora, calitatea relațiilor sociale.

Contextele în care trăiesc oamenii pot promova sau, dimpotrivă, submina starea de bine. Un efect valabil și pentru locul în care, un copil își petrece  o buna parte din timp: școala. Aceasta  poate contribui, cu adevarat, la dezvoltarea unor persoane sănătoase, împlinite și pregătite pentru viața în comunitate. O viață plină de provocări!

În plus, știm că starea de bine este în strânsă legătură cu învățarea, o legătură importantă pentru activitățile și eforturile zilnice ale unui profesor.  Munca acestora devine tot mai provocatoare, în contextul condițiilor sociale și fenomenelor ce generează categorii de copiii vulnerabile. Accesul la educație, mobilitatea și stresul zilnic alături de sărăcie, conflictele, problemele de mediu aduc mai multă presiune asupra sistemului educațional și asupra profesorului.

Starea de bine a copilului la școală

Este viziunea RodaWell, o viziune despre școală, în care, fiecare elev e văzut ca o persoană autonomă, beneficiază de un context favorabil dezvoltării unor relații de calitate cu profesorii și colegii, dar și învățării prin explorarea  mediului înconjurător, fizic și social.

Modelul RodaWell

În RodaWell credem că putem încuraja starea de bine a unui copil prin promovarea autonomiei acestuia, relațiilor de calitate și învățării prin explorarea mediului. Sunt trei dimensiuni asupra cărora vom focaliza acțiunile intervenției noastre. Este o viziune  susținută atât de cercetări în domeniul psihologiei, cât și de rezultatul practicilor pedagogice ale colegilor danezi, partenerii noștri din proiect. În practica pedagogică daneză se prefigurează tot mai mult o perspectivă în care copilul este privit ca o persoană competentă și capabilă să participe activ la viața școlară, ulterior în lumea socială, ca cetățean activ.

Autonomia în învățare este capacitatea unei persoane de a avea control asupra propriei învățări sau în colaborare cu alții. Decenii întregi de cercetări în psihologia educațională au arătat că un elev autonom își va asuma mai multă responsabilitate pentru acțiunile sale. A oferi copiilor capacitatea de alege este un gest simplu, dar cu efecte importante pentru dezvoltarea lor. Un copil se va simți mai angajat într-o activitate aleasă de el, dintr-o listă oferită de profesor, iar  durata capacității  de focalizare a atenției se va mări.Totodată, este stimulată motivația pentru a persista în finalizarea sarcinii respective.

Totuși, un profesor ce încurajează autonomia nu este un profesor care își va lăsa elevii ”de capul lor”. Mai degrabă, adultul din clasă păstrează în minte următoarele întrebări:

  • Ar putea copilul să facă singur acest lucru?
  • Ce ar putea învăța realizând singur această sarcină?

Când își va răspunde,  profesorul va putea oferi granițe clare și opțiuni, dintre care un copil va putea alege. Copilul poate fi privit ca o persoană capabilă să învețe, în timp ce adultul păstrează responsabilitatea pentru dezvoltarea sa.

Cum poate fi încurajată autonomia într-o clasă?

Elevii pot învăța să își stabilească obiective simple de învățare, pot alege reguli sau tipuri de activități, colegii de echipă, locul în care să lucreze sau timpul de lucru. Muzica și tematica serbărilor, culoarea decorațiunilor din școală, materialele utilizate. În toate situațiile, cadrul didactic este cel care oferă opțiunile și posibilitățile de dezvoltare ale copilului. Așa că, îmbrăcatul sau alegerea culorilor în care să coloreze pot fi pentru preșcolarul mic situații autentice și valoroase de învățare. Reprezinta momentele în care învață ceva extraordinar: să devină autonom, punându-și singur hăinuța sau luând riscanta decizie de a colora florile din desenul său,  în negru și nu în rosu, așa cum o fac ceilalți.